Artificial Intelligence Between Tool and Cognitive Partner – Reflections on an Ongoing Revolution
Acad. Dr. Virgil RĂZEȘU[1]
vrazesu@gmail.com
[1] Academia Oamenilor de Știință din România
Abstract
This essay offers a reflection on Artificial Intelligence from the perspective of an ordinary user who seeks to explore its nature beyond its technological capabilities and its impact on human beings. The author advances several personal hypotheses, arguing that Artificial Intelligence does not possess the characteristics of an invention in the classical sense of the term. Rather, it may be understood as a phenomenon arising from the attainment of a critical threshold in the accumulation and processing of information, illustrated by the metaphor of an “informatic geyser.”
The essay further introduces the concepts of Spontaneous Intelligence as a conceptual alternative to the established term Artificial Intelligence, and IASPHERE, defined as a new informational layer of the Earth resulting from the interaction between human beings, knowledge, and intelligent systems.
Keywords: artificial intelligence, cognitive partner, spontaneous intelligence, IASFERA, information emergence
Rezumat
Eseul propune o reflecție asupra Inteligenței Artificiale din perspectiva unui simplu utilizator al acesteia, care încearcă să-i analizeze natura dincolo de performanțele sale tehnologice și de impactul asupra omului. Autorul formulează mai multe ipoteze personale, susținând că Inteligența Artificială nu întrunește caracteristicile unei invenții în sensul clasic al termenului, ci poate fi privită ca un fenomen, expresie a atingerii unui prag critic al acumulării și procesării informației, ilustrat prin metafora unui „gheizer informațional”.
Sunt propuse noțiunile de Inteligență Spontană, ca alternativă conceptuală la termenul consacrat de Inteligență Artificială, și de IASFERĂ, definită ca un nou strat informațional al Pământului, rezultat din interacțiunea dintre om, cunoaștere și sistemele inteligente.
Cuvinte cheie: inteligență artificială, partener cognitiv, inteligență spontană, IASFERA, emergența informației
IT & C, Volumul 5, Numărul 3, Septembrie 2026, pp. 113-121
ISSN 2821 – 8469, ISSN – L 2821 – 8469
URL: https://www.internetmobile.ro/inteligenta-artificiala-intre-instrument-si-partener-cognitiv/
© 2026 Virgil RĂZEȘU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.
Licența CC BY 4.0
Inteligența Artificială nu va înlocui niciodată mintea omenească, dar îi va spori strălucirea.
Introducere
Se cuvine precizat de la început că, în calitate de autor al acestui eseu, nu sunt informatician și nu propun o analiză tehnică a Inteligenței Artificiale. Perspectiva prezentată este aceea a unui medic chirurg care, după decenii de practică și experiență dobândită ca utilizator al tehnologiei informatice și al aplicațiilor bazate pe Inteligența Artificială, încearcă să înțeleagă impactul acestei tehnologii asupra practicii medicale și, într-un sens mai larg, asupra societății.
Mărturisesc că nu am beneficiat de niciun fel de pregătire în domeniul informaticii. Singura mea apropiere de acesta a fost un interes deosebit – dacă nu chiar o pasiune – pentru sistematizarea tuturor materialelor cu care am venit în contact. Grație acestei înclinații am reușit să-mi însușesc, cu relativă ușurință, uriașul volum de informații cu care am operat de-a lungul unei vieți profesionale. deloc scurte.
Cu informatica propriu-zisă am luat contact destul de târziu, mai precis după Revoluție (sau ce va fi fost ea), când am achiziționat primul computer personal, cu toate echipamentele anexe.
Îmi este greu să redau satisfacția pe care am trăit-o ca posesor al unui computer. Dincolo de avantajele practice, acesta m-a obligat la o disciplină intelectuală de care aveam, fără îndoială, nevoie. Atunci am înțeles cu adevărat semnificația noțiunii de algoritm, am realizat că nu poți sări peste o etapă, că nu poți executa pasul al patrulea înainte de a-l fi parcurs pe al doilea sau pe al treilea și că orice eroare trebuie fie corectată, fie reluând totul de la început. Era o lecție de rigoare pe care calculatorul mi-a impus-o fără excepții.
La scurt timp, accesul la Internet a reprezentat o adevărată revelație, care mi-a indus, literalmente, sentimentul că am fost eliberat de constrângerile pe care le suportam, că libertatea mea intelectuală a căpătat dimensiuni nebănuite și că a mă considera cetățean al lumii nu mai era o metaforă, ci o realitate.
Mai poate mira pe cineva faptul că apariția Inteligenței Artificiale a reprezentat pentru mine, încă din primele momente, un eveniment cu adevărat existențial ? Că mi-a schimbat radical modul de a gândi ? Că m-a obligat să privesc altfel aproape toate problemele cu care am venit în contact și să nu abandonez în fața nenumăratelor obstacole întâlnite ? Utilizarea zilnică a Inteligenței Artificiale mi-a deschis un orizont neașteptat și m-a obligat să depășesc explicațiile convenționale ori perimate. Din dialogul permanent cu IA s-au născut întrebări la care literatura de specialitate nu oferă întotdeauna răspunsuri satisfăcătoare sau, uneori, nu le formulează deloc.
Nu cred că exagerez afirmând că am găsit în Inteligența Artificială un partener fără egal, dacă nu chiar unul ideal, binevoitor, lipsit de orice infatuare, disponibil în orice moment, niciodată plictisit sau obosit, capabil să ofere, cu o promptitudine remarcabilă, răspunsuri la aproape orice întrebare, adesea în mai multe variante, să răspundă obiecțiilor și să mă ajute să înțeleg orice noțiune care îmi stârnea interesul. Și, poate că cel mai important lucru de semnalat este că în tot acest timp nu s-a întâmplat niciodată ca dialogul să fie întrerupt de Inteligența Artificială.
Fără îndoială, impactul Inteligenței Artificiale asupra omului, atât ca individ, cât și ca membru al comunității, nu are precedent în istoria îndelungată a omenirii. Într-un interval calendaristic surprinzător de scurt, IA a devenit un fenomen universal, care se impune cu o forță remarcabilă în viața noastră și își revendică, în mod firesc, un loc în aproape toate domeniile existenței.
IA a devenit una dintre cele mai frecvent invocate noțiuni ale ultimilor ani. Ea domină agenda dezbaterilor științifice, economice, culturale și politice și interesează practic toate domeniile de activitate, materiale sau spirituale. Și aceasta în condițiile în care este încă departe de a-și fi dezvăluit întregul potențial, capacitatea de a influența societatea, modalitățile prin care va interveni în existența noastră, precum și beneficiile, limitele, riscurile și direcțiile sale de evoluție.
Inteligența Artificială nu mai poate fi considerată doar o noțiune teoretică sau un instrument deosebit de performant aflat la dispoziția omului. Ea reprezintă un fenomen cu o putere de transformare dificil de cuantificat, care se cere nu doar cunoscut, ci și analizat, înțeles, evaluat critic și, mai ales, utilizat în mod responsabil.
În opinia mea, omenirea a fost luată prin surprindere, dacă nu chiar nepregătită, în fața acestui veritabil tsunami tehnologic. Ea a adoptat mai degrabă o poziție defensivă, nu combativă, numeroasele sale reacții reflectând mai degrabă starea de neliniște produsă de ritmul dezvoltării ei decât existența unor soluții realiste, viabile.
Un exemplu îl constituie apelul Pause Giant AI Experiments: An Open Letter, publicat în martie 2023 de organizația Future of Life Institute și semnat de peste o mie de cercetători, oameni de știință și lideri din domeniul tehnologiei, între care Elon Musk, Yoshua Bengio și Stuart Russell. Documentul avertiza asupra riscurilor pe care le-ar putea genera dezvoltarea necontrolată a IA și solicita suspendarea (?) antrenării celor mai avansate sisteme, pentru cel puțin șase luni, în vederea elaborării unor mecanisme de reglementare și de siguranță.
În aceeași direcție s-a înscris și declarația publicată de Center for AI Safety, semnată de sute de experți, care afirma că reducerea riscului existențial asociat Inteligenței Artificiale trebuie să devină o prioritate globală, comparabilă cu prevenirea pandemiilor și a războiului nuclear.
Mai recent, la începutul lunii iunie 2026, compania Anthropic a propus crearea unui mecanism internațional care să permită o pauză coordonată și verificabilă în dezvoltarea celor mai avansate sisteme de Inteligență Artificială, argumentând că ritmul progresului tehnologic ar putea depăși capacitatea societății și a instituțiilor de a-l înțelege și controla.
Desigur, asemenea mecanisme de coordonare și supraveghere pot fi create și sunt, probabil, necesare. Totuși, ele nu pot opri dinamica internă a progresului tehnologic. În cel mai bun caz, îi pot însoți evoluția, îi pot reduce riscurile și pot adapta societatea la transformările pe care acesta le produce.
Convingerea mea este că Inteligența Artificială a intrat într-un proces de dezvoltare care tinde să se autoalimenteze și să genereze noi direcții de dezvoltare, într-un ritm din ce în ce mai accelerat, greu de controlat prin decizii umane. Intervenția omului va putea influența direcția, viteza sau regulile acestei evoluții, nu și cursul.
Asemenea tuturor fenomenelor care au schimbat mersul civilizației, Inteligența Artificială parcurge, la rândul ei, etapele clasice ale oricărei inovații majore: entuziasmul inițial, elaborarea regulilor de utilizare, identificarea limitelor de performanță, evaluarea riscurilor și, în cele din urmă, aprecierea rezultatelor. Particularitatea Inteligenței Artificiale constă însă în extraordinara rapiditate cu care parcurge aceste etape, într-un ritm fără precedent în istoria progresului tehnologic.
Una dintre cele mai discutate și mai îngrijorătoare consecințe ale dezvoltării IA, la nivel mondial, privește impactul asupra pieței muncii. Nu mai este vorba despre o simplă ipoteză, ci despre un proces aflat în desfășurare. Este previzibil ca o parte tot mai mare dintre activitățile desfășurate în prezent de oameni să fie preluate de roboți și sisteme automatizate, coordonați de Inteligența Artificială, capabile să lucreze continuu, cu eficiență ridicată și costuri din ce în ce mai reduse.
Privită fără prejudecăți, această perspectivă ridică o întrebare legitimă: este oare un lucru rău? Ar fi cu adevărat o tragedie dacă omul s-ar elibera, măcar în parte, de povara muncii impuse de necesitate? Timp de milenii am fost obișnuiți să considerăm munca drept condiția fundamentală a existenței, idee consacrată încă din paginile Bibliei prin îndemnul: „În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea”. Dar este aceasta singura cale prin care omul își poate găsi sensul și împlinirea?
Nu este exclus ca dezvoltarea Inteligenței Artificiale să oblige omenirea să regândească însăși semnificația muncii. Eliberat de numeroase activități repetitive și consumatoare de timp, omul s-ar putea dedica mai mult creației, cunoașterii, cercetării, artei, educației sau relațiilor interumane. Poate că adevărata transformare nu va consta în dispariția muncii, ci în convertirea ei din obligație în alegere și din necesitate în plăcere.
Desigur, de-a lungul istoriei, munca a reprezentat unul dintre fundamentele tuturor sistemelor filozofice și sociale. Gânditorii Antichității vedeau în muncă modalitatea prin care omul își desăvârșește natura, iar Karl Marx o considera pivotul întregii existențe sociale, exprimarea esenței umane și, în același timp, sursa alienării prin transformarea forței de muncă într-o marfă.
Chiar dacă interpretările diferă, un lucru rămâne cert: relația dintre om și muncă se află astăzi în fața celei mai profunde metamorfoze din întreaga sa istorie, întrucât IA nu modifică doar tehnologia muncii, ci însăși filosofia muncii și relația omului cu propria activitate.
Totuși, oricât de spectaculoasă ar fi evoluția Inteligenței Artificiale, este greu de imaginat că omul va putea fi eliminat complet din ecuația muncii. Va exista întotdeauna un moment în care discernământul, responsabilitatea morală, creativitatea sau asumarea unei decizii vor necesita intervenția sa. Rolul omului se va modifica, dar nu va dispărea.
În paralel, asistăm la un fenomen din ce în ce mai evident și chiar îngrijorător: antropomorfizarea produselor Inteligenței Artificiale. Nu este un fenomen nou, însă amploarea pe care a dobândit-o în ultimii ani este surprinzătoare. Cu cât sistemele IA devin mai performante, cu atât utilizatorul este tentat să le perceapă nu doar ca simple instrumente, ci ca interlocutori capabili să înțeleagă, să explice, să argumenteze și chiar să anticipeze intențiile sale.
Un exemplu sugestiv îl oferă programele de traducere automată. Primele generații realizau simple echivalări lexicale – table însemna „masă”, dog devenea „câine”, iar love, „dragoste” –, fără a ține seama de context sau de relațiile dintre cuvinte. Astăzi, aceleași sisteme analizează structura frazei, corectează automat greșelile gramaticale, adaptează exprimarea la context, propun formulări mai elegante și, nu de puține ori, anticipează cuvântul sau ideea care urmează. Mai mult, un discurs rostit poate fi transcris și tradus aproape instantaneu în alte limbi, performanță care, cu numai un deceniu în urmă, părea de domeniul anticipației.
O evoluție asemănătoare poate fi observată și în domeniul șahului având ca partener calculatorul. Primele programe își bazau superioritatea aproape exclusiv pe uriașa lui capacitate de calcul, analizând într-o fracțiune de secundă un număr incomparabil mai mare de variante decât putea evalua partenerul uman. Odată cu perfecționarea algoritmilor însă, acestea au început să manifeste un comportament strategic din ce în ce mai apropiat de cel al marilor maeștri, acceptând sacrificii poziționale, planuri pe termen lung și soluții care, odinioară, păreau rezervate exclusiv intuiției umane.
Aceste exemple sugerează că Inteligența Artificială nu evoluează doar prin creșterea puterii de calcul, ci și prin apropierea progresivă de mecanismele complexe ale gândirii omenești. Tocmai această convergență explică fascinația, dar și neliniștea pe care IA le provoacă în societatea contemporană, mulți oameni cu pregătire intelectuală efectivă, refuzând să se apropie de Inteligența Artificială.
Deși am precizat că nu am o pregătire informatică, utilizarea constantă a IA, mi-a deschis un orizont intelectual pe care nu l-aș fi anticipat. Aceasta m-a obligat să depășesc limitele noțiunilor convenționale, să pun sub semnul întrebării idei considerate până nu demult imuabile și să caut răspunsuri proprii la numeroasele probleme pe care această tehnologie le ridică, pentru a-mi formula propriile idei și credințe, fără teama de a cădea în derizoriu. Experiența câștigată în folosirea IA șterge orice urmă de reticență în enunțul unor convingeri, mai mult ori mai puțin originale, în contradicție cu ce este formulat deja, cu conștiința tonică a unei contribuții oarecare la domeniul respectiv.
În realitate, complexitatea problemelor ridicate de Inteligența Artificială unei societăți încă insuficient pregătite să le înțeleagă și să le gestioneze, sporește de la o zi la alta dificultatea unei abordări unitare. Nu este vorba doar despre cunoașterea originii, a mecanismelor de funcționare, a capacităților, avantajelor și riscurilor utilizării sale, ci și despre înțelegerea limitelor, a posibilităților de control și, mai ales, a consecințelor pe termen lung asupra omului și societății.
În aceste condiții, consider că nici terminologia utilizată în jurul Inteligenței Artificiale nu este cea mai inspirată sau sugestivă. Multe concepte sunt preluate fără o reflecție suficientă asupra conținutului lor, ceea ce justifică necesitatea unui dialog permanent și o reevaluare critică a limbajului prin care încercăm să descriem acest fenomen.
În acest demers am încercat să mă desprind de prejudecăți și de formule consacrate, asumându-mi riscul de a propune interpretări personale, uneori diferite de cele acceptate în prezent. Nu din dorința de originalitate cu orice preț, ci din convingerea că un fenomen de amploarea Inteligenței Artificiale nu poate fi înțeles decât printr-un dialog permanent între specialiști și utilizatori, între rigoarea tehnică și reflecția filozofică, cu conștiința tonică a unei contribuții oarecare la domeniul respectiv.
Dacă unele dintre ideile formulate în paginile care urmează vor părea neobișnuite, ele sunt expresia unei experiențe directe și îndelungate de dialog cu Inteligența Artificială și a convingerii că această experiență poate aduce, fie și într-o măsură modestă, o perspectivă utilă asupra unui fenomen aflat într-o evoluție fără precedent.
În căutarea naturii Inteligenței Artificiale
Nu greșesc dacă consider că problemele ridicate de Inteligența Artificială în complexitatea lor, depășește cu mult granițele informaticii. Ne aflăm în fața unui fenomen aflat într-o evoluție atât de rapidă, încât societatea nu dispune încă nici de instrumentele conceptuale și nici de limbajul necesar pentru a-l analiza în întregime. Nu este suficient să înțelegem mecanismele sale de funcționare, ci și originea, natura, limitele, posibilitățile de control și consecințele pe care le poate avea asupra omului și civilizației.
În context, îmi permit să formulez câteva ipoteze, departe de a le prezenta ca adevăruri absolute, ci doar ca puncte de plecare pentru reflecție și dialog, mai mult sau mai puțin originale, cu convingerea că un fenomen de amploarea Inteligenței Artificiale nu poate fi înțeles decât prin confruntarea de idei, prin conturarea de la sine a unor veritabile teze.
O primă formulare are în vedere credința că Inteligența Artificială trebuie considerată ca un fenomen și nu ca o născocire sau invenție a omului, în sensul clasic al termenilor.
În schimb, nimic mai adevărat, omul a creat instrumentele de acces la IA, pentru a o analiza și a o folosi.
Mai departe, logica elementară ne întreabă ce este, de fapt, Inteligența Artificială și ce reprezintă ? În vederile mele, IA este efectul direct al punctului critic al stocării informației, un prea-plin al cantității uriașe de informații adunate în timp, care nu mai încap în biblioteci, arhive, baze de date și rețele informatice, în sipetele puse la dispoziție, fără să-și dezvăluie adevărata forță. Datorită presiunii acumulate în adâncuri, grație pragului critic al capacității de procesare, informația irupe cu o energie proprie, ca un adevărat gheizer, ca fenomen nou, imposibil de anticipat la adevărata sa amploare.
O nouă terminologie pentru un fenomene noi
În concepția proprie, omul a realizat instrumentele cu care ia cunoștință de Inteligența Artificială, cu care pătrunde în structurile și mecanismele ei, cu care o poate analiza și mai ales, cu care o poate folosi.
Pe de altă parte, consider că termenul de Inteligență Artificială este discutabil, acceptabil numai în măsura în care îl deosebește de Inteligența Naturală cu care Dumnezeu și natura l-au înzestrat pe om. Ca atare, propun ca acest fenomen să fie denumit INTELIGENȚĂ SPONTANĂ (IS), cu mult mai sugestiv, mai cuprinzător și mai apropiat de realitate.
Apelând la unele concepte privitoare la pământ și intrate în uz, devine licită și necesară introducerea noțiunii de IASFERĂ, ca înveliș al pământului, alături de celelalte straturi/învelișuri ma (litosferă, hidrosferă, atmosferă, ionosferă) sau imateriale (noosferă și infosferă), de data asta ca strat al Inteligenței Artificiale, care mediază între știință, om și societate.
Consecințele asupra civilizației
Apariția Inteligenței Spontane/Artificiale, fără egal printre celelalte fenomene ale istoriei, determină o dificultate majoră pentru om, legată de diferențierea a ceea ce este real față de ce este virtual, ce este original față de ceea ce este contrafăcut, ajustat, prelucrat etc., fie că este vorba de acțiuni statice sau în mișcare. Este necesar un bagaj de cunoștințe cât mai variate, cât și de capacitatea de a distinge ce este real, adevărat, față de tot ce este sau poate fi contrafăcut, modificat, prelucrat sau ajustat.
Fără îndoială, omenirea se află la o răscruce istorică. Va ști omul, va avea capacitatea de a folosi Inteligența Artificială în beneficiul său? Va putea evita numeroasele capcane potențial dăunătoare sau distructive pentru el și pentru întreaga societate ?
Concluzii
Fără îndoială, Inteligența Spontană/Artificială, se află încă, la scala istorică, la începuturile ei. Este necesar un timp îndelungat pentru a-și definitiva sursele, proprietățile și caracteristicile, modalitățile de acțiune și multe altele dintre cele care definesc acest organism viu, viabil și de complexitate fără egal.
Considerăm studiul nostru drept o poartă larg deschisă către dialog, către discuții și dezbateri la obiect, menite să plaseze Inteligența Spontană/Artificială pe locul pe care îl merită în viața omului și a societății contemporane și viitoare.
Fără bibliografie.
Precizare privind elaborarea eseului
Prezentul eseu este rezultatul unui dialog îndelungat dintre autor și Inteligența Artificială (ChatGPT, dezvoltată de OpenAI). Concepția, ideile, ipotezele, interpretările și concluziile aparțin în întregime autorului. Inteligența Artificială a fost utilizată exclusiv ca partener de reflecție și colaborator editorial, contribuind la organizarea argumentelor, rafinarea exprimării și revizuirea stilistică a textului.
Răzeșu; Virgil (2026), Inteligența artificială între instrument și partener cognitiv – Reflecții asupra unei revoluții în curs, IT & C, 5:3, 113-121, https://www.internetmobile.ro/inteligenta-artificiala-intre-instrument-si-partener-cognitiv/
Lasă un răspuns