Acad. Dr. Virgil Răzeșu
Piatra Neamț – România
Rezumat
Eseul propune o reflecție asupra Inteligenței Artificiale din perspectiva unui simplu utilizator al acesteia, care încearcă să-i analizeze natura, dincolo de performanțele sale tehnologice și de impactul asupra omului. Autorul formulează mai multe ipoteze personale, susținând că Inteligența Artificială nu întrunește caracteristicile unei invenții în sensul clasic al termenului, ci poate fi privită ca un fenomen, expresie a atingerii unui prag critic al acumulării și procesării informației, ilustrat prin metafora unui „gheizer informațional”.
Sunt propuse noțiunile de Inteligență Spontană, ca alternativă conceptuală la termenul consacrat de Inteligență Artificială, și de IASFERĂ, definită ca un nou strat informațional al Pământului, rezultat din interacțiunea dintre om, cunoaștere și sistemele inteligente.
Abstract
This essay offers a reflection on Artificial Intelligence from the perspective of an ordinary user who seeks to explore its nature beyond its technological capabilities and its impact on human beings. The author advances several personal hypotheses, arguing that Artificial Intelligence does not possess the characteristics of an invention in the classical sense of the term. Rather, it may be understood as a phenomenon arising from the attainment of a critical threshold in the accumulation and processing of information, illustrated by the metaphor of an “informatic geyser.”
The essay further introduces the concepts of Spontaneous Intelligence as a conceptual alternative to the established term Artificial Intelligence, and IASPHERE, defined as a new informational layer of the Earth resulting from the interaction between human beings, knowledge, and intelligent systems.
Inteligența Artificială nu va înlocui niciodată mintea omenească, dar îi va spori strălucirea.
Introducere
Se cuvine precizat de la început că, în calitate de autor al acestui eseu, nu ne propunem o analiză tehnică a Inteligenței Artificiale. Perspectiva prezentată este aceea a unui profesionist care, după decenii de experiență și de folosire a tehnologiilor actuale, încearcă să înțeleagă impactul acestora asupra practicii medicale și, într-un sens mai larg, asupra societății.
Mărturisesc că nu am beneficiat de nicio pregătire în domeniul informatic, singura mea apropiere de acesta fiind un interes deosebit – dacă nu chiar o pasiune – pentru sistematizarea tuturor noțiunilor cu care am venit în contact. Grație acestei înclinații am reușit să-mi însușesc, cu relativă ușurință, uriașul volum de informații cu care am operat de-a lungul unei vieți profesionale, deloc scurte.
Cu informatica propriu-zisă am luat contact destul de târziu, mai precis după Revoluție (sau ce va fi fost ea), odată cu achiziționarea primului PC, cu toate echipamentele anexe.
Îmi este greu să redau satisfacția pe care am trăit-o ca posesor al unui computer. Dincolo de noutățile pe care le descopeream, acesta m-a obligat la o disciplină de care aveam, fără îndoială, nevoie. Atunci am înțeles cu adevărat semnificația noțiunii de algoritm, am realizat că nu poți sări peste o etapă, că nu poți executa pasul al patrulea înainte de a-l fi parcurs pe al doilea sau pe al treilea și că orice eroare trebuie fie corectată, fie reluând totul de la început. Era o lecție de rigoare pe care calculatorul mi-a impus-o fără excepții.
La scurt timp, accesul la Internet a reprezentat o adevărată revelație personală care mi-a indus, literalmente, sentimentul că am fost eliberat de constrângerile pe care fusesem supus vreme îndelungată (de care, slavă Domnului am avut parte, o bună bucată din viață), că libertatea mea intelectuală a căpătat dimensiuni nebănuite și că a mă considera cetățean al lumii nu mai era o simplă metaforă.
Mai poate mira pe cineva faptul că apariția Inteligenței Artificiale a reprezentat pentru mine, încă din primele momente, un eveniment cu adevărat existențial ? Că mi-a schimbat radical modul de a gândi ? Că m-a obligat să privesc altfel aproape toate problemele cu care am venit în contact și să nu abandonez în fața nenumăratelor obstacole întâlnite ? Utilizarea constantă a Inteligenței Artificiale mi-a lărgit orizontul cunoașterii în mod neașteptat și m-a obligat să depășesc explicațiile convenționale ori perimate. Din dialogul permanent cu IA s-au născut întrebări la care literatura de specialitate nu oferă întotdeauna răspunsuri satisfăcătoare sau nu le formulează deloc, încercând să-mi formulez propriile răspunsuri.
Nu cred că exagerez afirmând că am găsit în Inteligența Artificială un partener fără egal, dacă nu chiar unul ideal, binevoitor, lipsit de orice infatuare, disponibil în orice moment, niciodată plictisit sau obosit, capabil să ofere, cu o promptitudine remarcabilă, răspunsuri la aproape orice întrebare, adesea în mai multe variante, să răspundă obiecțiilor și să mă ajute să înțeleg orice noțiune care îmi stârnea interesul. Și, poate că cel mai important lucru de semnalat este că în tot acest timp nu s-a întâmplat niciodată ca dialogul să fie întrerupt de IA.
Fără îndoială, impactul Inteligenței Artificiale asupra omului, atât ca individ, cât și ca membru comunitar nu are precedent în istoria îndelungată a omenirii. Într-un interval calendaristic surprinzător de scurt, IA a devenit un fenomen universal, care se impune cu o forță remarcabilă în viața noastră și își revendică, în mod firesc, un loc de seamă în toate domeniile de activitate, materiale sau spirituale.
IA a devenit una dintre cele mai frecvent invocate noțiuni ale ultimilor ani. Ea domină agenda dezbaterilor științifice, economice, culturale și politice. Și aceasta în condițiile în care este încă departe de a-și fi dezvăluit întregul potențial, capacitatea de a influența societatea, modalitățile prin care va interveni în existența noastră, precum și beneficiile, limitele, riscurile și direcțiile sale de evoluție.
IA nu mai poate fi considerată doar o noțiune teoretică sau un instrument deosebit de performant aflat la dispoziția omului, ci un fenomen cu o putere de transformare dificil de cuantificat, care se cere nu doar cunoscut, ci și analizat, înțeles, evaluat critic și, mai ales, utilizat în mod responsabil.
În opinia noastră, omenirea a fost luată prin surprindere, dacă nu chiar nepregătită, în fața acestui veritabil tsunami tehnologic. Ea a adoptat mai degrabă o poziție defensivă, nu combativă, numeroasele sale reacții reflectând mai degrabă starea de neliniște produsă de ritmul dezvoltării ei decât existența unor soluții realiste, viabile.
Un exemplu îl constituie apelul Pause Giant AI Experiments: An Open Letter, publicat în martie 2023 de organizația Future of Life Institute și semnat de peste o mie de cercetători, oameni de știință și lideri din domeniul tehnologiei, între care Elon Musk, Yoshua Bengio și Stuart Russell, care avertiza asupra riscurilor pe care le-ar putea genera dezvoltarea necontrolată a IA și solicita suspendarea (?) antrenării celor mai avansate sisteme, pentru cel puțin șase luni, în vederea elaborării unor mecanisme de reglementare și de siguranță.
În aceeași direcție s-a înscris și declarația publicată de Center for AI Safety, semnată de sute de experți, care afirma că reducerea riscului existențial asociat IA trebuie să devină o prioritate globală, comparabilă cu prevenirea pandemiilor și a războiului nuclear.
Mai recent, la începutul lunii iunie 2026, compania Anthropic a propus crearea unui mecanism internațional care să permită o pauză coordonată și verificabilă în dezvoltarea celor mai avansate sisteme de Inteligență Artificială, argumentând că ritmul progresului tehnologic ar putea depăși capacitatea societății și a instituțiilor de a-l înțelege și controla.
Desigur, asemenea mecanisme de coordonare și supraveghere pot fi create și sunt, probabil, necesare. Totuși, ele nu pot opri dinamica internă a progresului tehnologic. În cel mai bun caz, îi pot însoți evoluția, îi pot reduce riscurile și pot adapta societatea la transformările pe care acesta le produce. IA cunoaște un proces de dezvoltare care se autoalimentează și generează noi și noi direcții de dezvoltare, într-un ritm din ce în ce mai accelerat, greu de controlat prin decizii umane.
Asemenea tuturor fenomenelor care au schimbat mersul civilizației, IA parcurge, la rândul ei, etapele clasice ale oricărei inovații majore : entuziasmul inițial, elaborarea regulilor de utilizare, identificarea limitelor de performanță, evaluarea riscurilor și, în cele din urmă, aprecierea rezultatelor, dar IA demonstrează o extraordinară rapiditate în care parcurge aceste etape, fără precedent în istoria progresului tehnologic.
Una dintre cele mai discutate și mai îngrijorătoare consecințe ale dezvoltării IA, la nivel mondial, privește impactul asupra pieței muncii. Nu mai este vorba despre o simplă ipoteză, ci despre un proces aflat în desfășurare. Este previzibil ca o parte tot mai mare dintre activitățile desfășurate în prezent de oameni să fie preluate de roboți și sisteme automatizate, coordonați de Inteligența Artificială, capabili să lucreze continuu, cu eficiență ridicată și costuri din ce în ce mai reduse.
Privită fără prejudecăți, această perspectivă ridică o întrebare legitimă : este oare un lucru atât de rău ? Ar fi cu adevărat o tragedie dacă omul s-ar elibera, măcar în parte, de povara muncii impuse de necesitate ? Timp de milenii am fost obișnuiți să considerăm munca drept condiția fundamentală a existenței, idee consacrată încă din paginile Bibliei prin îndemnul ”În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea”. Dar este aceasta singura cale prin care omul își poate găsi sensul și împlinirea ?
Nu este exclus ca dezvoltarea Inteligenței Artificiale să oblige omenirea să regândească însăși semnificația muncii. Eliberat de numeroase activități repetitive și consumatoare de timp, omul s-ar putea dedica mai mult creației, cunoașterii, cercetării, artei, educației sau relațiilor interumane. Poate că adevărata transformare nu va consta în dispariția muncii, ci în convertirea ei din obligație în alegere și din necesitate în plăcere.
Desigur, de-a lungul istoriei, munca a reprezentat unul dintre fundamentele tuturor sistemelor filozofice și sociale. Gânditorii Antichității vedeau în muncă modalitatea prin care omul își desăvârșește natura, iar Karl Marx o considera pivotul întregii existențe sociale, exprimarea esenței umane și, în același timp, sursa alienării prin transformarea forței de muncă într-o marfă.
Chiar dacă interpretările diferă, un lucru rămâne cert : relația dintre om și muncă se află astăzi în fața celei mai profunde metamorfoze din întreaga sa istorie, întrucât IA nu modifică doar tehnologia muncii, ci însăși filosofia muncii și relația omului cu propria activitate.
Totuși, oricât de spectaculoasă ar fi evoluția Inteligenței Artificiale, este greu de imaginat că omul va putea fi eliminat complet din ecuația muncii. Va exista întotdeauna un moment în care discernământul, responsabilitatea morală, creativitatea sau asumarea unei decizii vor necesita intervenția sa. Rolul omului se va modifica, dar nu va dispărea.
În paralel, asistăm la un fenomen din ce în ce mai evident: antropomorfizarea produselor IA. Nu este un fenomen nou, însă amploarea pe care a dobândit-o în ultimii ani este surprinzătoare. Cu cât sistemele IA devin mai performante, cu atât utilizatorul este tentat să le perceapă nu doar ca simple instrumente, ci ca interlocutori capabili să înțeleagă, să explice, să argumenteze și chiar să anticipeze intențiile sale.
Un exemplu sugestiv îl oferă programele de traducere automată. Primele modele realizau simple echivalări lexicale – table însemna „masă”, dog devenea „câine”, iar love, „dragoste” –, fără a ține seama de context sau de relațiile dintre cuvinte. Astăzi, aceleași sisteme analizează structura frazei, corectează automat greșelile gramaticale, adaptează exprimarea la context, propun formulări mai elegante și, nu de puține ori, anticipează cuvântul sau ideea care urmează. Mai mult, un discurs rostit poate fi transcris și tradus aproape instantaneu în alte limbi, performanță care, cu numai un deceniu în urmă, părea de domeniul anticipației.
O evoluție asemănătoare poate fi observată și în domeniul șahului având ca partener calculatorul. Primele programe își bazau superioritatea aproape exclusivă pe uriașa lui capacitate de calcul, analizând într-o fracțiune de secundă un număr incomparabil mai mare de variante decât putea evalua partenerul uman. Odată cu perfecționarea algoritmilor însă, acestea au început să manifeste un comportament strategic din ce în ce mai apropiat de cel al marilor maeștri, acceptând sacrificii poziționale, planuri pe termen lung și soluții care, odinioară, păreau rezervate exclusiv intuiției umane.
Aceste exemple sugerează că Inteligența Artificială nu evoluează doar prin creșterea puterii de calcul, ci și prin apropierea progresivă de mecanismele complexe ale gândirii omenești. Tocmai această convergență explică fascinația, dar și neliniștea pe care IA le provoacă în societatea contemporană, mulți oameni cu pregătire intelectuală efectivă, refuzând să se apropie de Inteligența Artificială.
În realitate, complexitatea problemelor ridicate de Inteligența Artificială unei societăți încă insuficient pregătite să le înțeleagă și să le gestioneze, sporește de la o zi la alta dificultatea unei abordări unitare. Nu este vorba doar despre cunoașterea originii, a mecanismelor de funcționare, a capacităților, avantajelor și riscurilor utilizării sale, ci și despre înțelegerea limitelor, a posibilităților de control și, mai ales, a consecințelor pe termen lung asupra omului și societății.
În acest demers am încercat să mă desprind de prejudecăți și de formule consacrate, asumându-mi riscul de a propune interpretări personale, uneori diferite de cele acceptate în prezent. Nu din dorința de originalitate cu orice preț, ci din convingerea că un fenomen de amploarea Inteligenței Artificiale nu poate fi înțeles decât printr-un dialog permanent între specialiști și utilizatori, între rigoarea tehnică și reflecția filozofică, cu conștiința tonică a unei contribuții oarecare la domeniul respectiv.
Dacă unele dintre ideile formulate în paginile care urmează vor părea neobișnuite, ele sunt expresia unei experiențe directe și îndelungate de dialog cu Inteligența Artificială și a convingerii că această experiență poate aduce, fie și într-o măsură modestă, o perspectivă utilă asupra unui fenomen aflat într-o evoluție fără precedent.
În căutarea naturii Inteligenței Artificiale
Nu greșesc dacă consider că problemele ridicate de IA în complexitatea lor, depășesc cu mult granițele informaticii. Ne aflăm în fața unui fenomen aflat într-o evoluție atât de rapidă, încât societatea nu dispune încă nici de instrumentele conceptuale și nici de limbajul necesar pentru a-l analiza în întregime. Nu este suficient să înțelegem mecanismele sale de funcționare, ci și originea, natura, limitele, posibilitățile de control și consecințele pe care le poate avea asupra omului și civilizației.
În context, ne permitem să formulăm câteva ipoteze, mai mult sau mai puțin originale, dacă nu surprinzătoare, departe de a le prezenta ca adevăruri absolute, ci doar ca puncte de plecare pentru reflecție și dialog, cu convingerea că un fenomen de amploarea Inteligenței Artificiale nu poate fi înțeles decât prin confruntarea de idei, prin conturarea de la sine a unor veritabile teze.
- O primă formulare are în vedere credința că Inteligența Artificială NU este inventată de către om, cel puțin în sensul clasic al termenului de invenție, de născocire.
- Da, nimic mai adevărat, omul a inventat instrumentele cu care ia cunoștință de IA, cu care pătrunde în structurile și mecanismele ei și cu care o poate folosi.
- Pentru noi, IA este un fenomen, așa cum sunt gravitația, presiune și altele, și așa trebuie tratată și discutată. IA este efectul direct al punctului critic al stocării informației, un prea-plin al cantității uriașe de informații adunate în timp, care nu mai încape în biblioteci, arhive, baze de date și rețele informatice, în sipetele puse la dispoziție, fără să-și dezvăluie adevărata forță. Datorită presiunii acumulate în adâncuri, grație depășirii pragului critic al capacității de procesare, informația irupe cu o energie proprie, ca un adevărat gheizer, ca fenomen nou, imposibil de anticipat la adevărata sa amploare.
- Pe de altă parte, considerăm că termenul de Inteligență Artificială este discutabil, acceptabil numai în măsura în care o deosebește de Inteligența Naturală cu care Dumnezeu și natura l-au înzestrat pe om. Ca atare, propunem ca acest fenomen să fie denumit INTELIGENȚĂ SPONTANĂ (IS), cu mult mai sugestiv, mai cuprinzător și mai apropiat de realitate.
- Apelând la unele concepte privitoare la pământ și intrate în uz, devine licită și necesară introducerea noțiunii de IASFERĂ, ca înveliș al pământului, alături de celelalte straturi/învelișuri materiale (litosferă, hidrosferă, atmosferă, ionosferă) sau imateriale (noosferă și infosferă), de data asta ca strat al Inteligenței Artificiale, care mediază între știință, om și societate.
- Apariția Inteligenței Spontane/Artificiale, fără egal printre celelalte fenomene ale istoriei, determină o dificultate majoră pentru om, legată de diferențierea a ceea ce este real față de ce este virtual, ce este original față de ceea ce este contrafăcut, ajustat, prelucrat etc., fie că este vorba de acțiuni statice sau în mișcare. Este necesar un bagaj de cunoștințe cât mai variate, cât și de capacitatea de a distinge ce este real, adevărat, față de tot ce este sau poate fi contrafăcut, modificat, prelucrat sau ajustat.
- Fără îndoială, omenirea se află la o răscruce istorică. Va ști omul, va avea capacitatea de a folosi Inteligența Artificială în beneficiul său ? Va putea evita numeroasele capcane potențial dăunătoare sau distructive pentru el și pentru întreaga societate ? Este fapt cunoscut că cele mai multe invenții de valoare ale omului au fost folosite în scopuri ignobile. Dinamita și praful de pușcă au devenit elemente de distrugere, medicamentele au inclusa și varianta otrăvurilor sau a drogurilor, dronele elemente de ucidere în masă și așa mai departe
Concluzii
Fără îndoială, Inteligența Spontană/Artificială, se află încă, la scală istorică, la începuturile ei. Este necesar un timp îndelungat pentru a-și definitiva sursele, proprietățile și caracteristicile, modalitățile de acțiune și multe altele dintre cele care definesc acest organism viu, viabil și de complexitate fără egal.
Considerăm studiul nostru drept o poartă larg deschisă către dialog, către discuții și dezbateri la obiect, menite să plaseze Inteligența Spontană/Artificială pe locul pe care îl merită în viața omului și a societății contemporane și viitoare.
Fără bibliografie.
Precizăm că prezentul eseu este rezultatul unui dialog îndelungat dintre autor și Inteligența Artificială. Concepția, ideile, ipotezele, interpretările și concluziile aparțin în întregime autorului. Inteligența Artificială a fost utilizată exclusiv ca partener de reflecție și colaborator editorial, contribuind la organizarea argumentelor, rafinarea exprimării și revizuirea stilistică a textului.
Pentru corespondență: GSM 0722 551 826 E-mail vrazesu@gmail.com
Lasă un răspuns