În anul 2025, România se află într-o etapă crucială a transformării digitale, caracterizată de progrese semnificative în infrastructura tehnologică, dar și de provocări persistente în domeniul educației digitale și al integrării tehnologiilor emergente.
Ca urmare a iniţiativei de înfiinţare a unei organizaţii non-guvernamentale („District 2”) având drept scop propus, printre altele- „dezvoltarea şi implementarea de activităţi şi proiecte ce au ca scop protecţia mediului înconjurător, reducerea efectelor negative produse de schimbările climatice şi a impactului sectorului energetic asupra mediului”, „reducerea impactului negativ social si de mediu in ceea ce priveste proiectele de infrastructura de transport”(Statut, capit.II, art.5, alin.2, pct. 26, 27), s-a iniţiat acest studiu urmărind identificarea potenţialului de dezvoltare al unor institute de cercetare din domeniul fizicii, care dispun (ori pot dispune) şi de capacităţi de producţie în domenii speciale, cel mai adesea ale tehnicii de vârf.