Inteligența artificială între infrastructură, securitate și responsabilitate umană

Artificial Intelligence between Infrastructure, Security and Human Responsibility

Nicolae SFETCU[1]
nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Divizia de Istoria Științei (DIS)/Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Romïîne, ORCID: 0000-0002-0162-9973, Web of Science Researcher ID V-1416-2017

Abstract

Artificial intelligence is increasingly ceasing to be just a distinct technology among other technologies. It is becoming a transversal infrastructure of contemporary society, integrated into data centers, telecommunications, cryptography, administration, defense, professional services, and even the processes through which people communicate, decide, and build their relationships. From this perspective, the articles brought together in this issue can be read as parts of the same fundamental question: what happens when computing capacity, technological autonomy, and algorithmic decision-making become structural components of economic, political, and social power?

Keywords: artificial intelligence, cybersecurity, responsibility, information technology, telecommunications, programming

Rezumat

Inteligența artificială încetează tot mai evident să fie doar o tehnologie distinctă între alte tehnologii. Ea devine o infrastructură transversală a societății contemporane, integrată în centre de date, telecomunicații, criptografie, administrație, apărare, servicii profesionale și chiar în procesele prin care oamenii comunică, decid și își construiesc relațiile. Din această perspectivă, articolele reunite în prezentul număr pot fi citite ca părți ale aceleiași întrebări fundamentale: ce se întâmplă atunci când capacitatea de calcul, autonomia tehnologică și decizia algoritmică devin componente structurale ale puterii economice, politice și sociale?

Cuvinte-cheie: inteligența artificială, securitate cibernetică, responsabilitate, tehnologia informației, telecomunicații, programare

IT & C, Volumul 5, Numărul 3, Septembrie 2026, pp. 3-7
ISSN 2821 – 8469, ISSN – L 2821 – 8469
URL: https://www.internetmobile.ro/inteligenta-artificiala-intre-infrastructura-securitate-si-responsabilitate-umana/
© 2026 Nicolae SFETCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.
Licența CC BY 4.0

Volumul 5, Numărul 3 al revistei IT & C apare într-un moment în care inteligența artificială încetează tot mai evident să fie doar o tehnologie distinctă între alte tehnologii. Ea devine o infrastructură transversală a societății contemporane, integrată în centre de date, telecomunicații, criptografie, administrație, apărare, servicii profesionale și chiar în procesele prin care oamenii comunică, decid și își construiesc relațiile. Din această perspectivă, articolele reunite în prezentul număr pot fi citite ca părți ale aceleiași întrebări fundamentale: ce se întâmplă atunci când capacitatea de calcul, autonomia tehnologică și decizia algoritmică devin componente structurale ale puterii economice, politice și sociale?

O primă direcție este aceea a infrastructurii tehnologice ca resursă strategică. Articolul „China contraatacă cu LineShine. Supercomputerul pur CPU și competiția pentru ciclul 6 Kondratiev” mută discuția despre supercalculatoare din registrul strict al performanței tehnice în cel al autonomiei tehnologice și geopoliticii. Puterea de calcul nu mai este doar o măsură a progresului informatic, ci devine capacitate industrială, științifică și strategică. Într-o economie dependentă tot mai mult de inteligența artificială, simulări și procesarea unor volume uriașe de date, controlul asupra procesoarelor, arhitecturilor și infrastructurilor HPC poate însemna inclusiv controlul asupra ritmului propriei dezvoltări.

Aceeași dimensiune strategică se regăsește, dintr-o altă perspectivă, în „De la enigma lui Turing la supremația cuantică. Evoluția criptografiei și noua rețea de securitate chineză”. Drumul de la criptanaliza mecanică la distribuția cuantică a cheilor ilustrează una dintre cele mai spectaculoase transformări ale securității informației. Dacă în secolul trecut criptografia proteja în primul rând mesajele, în actuala etapă ea protejează infrastructuri, sisteme financiare, instituții și, într-o măsură crescândă, suveranitatea informațională a statelor. Tehnologiile cuantice introduc aici o schimbare de paradigmă: securitatea comunicațiilor nu mai depinde exclusiv de dificultatea computațională a unei probleme matematice, ci poate exploata proprietăți fundamentale ale lumii fizice.

Dar performanța și securitatea trebuie transformate în reziliență. Studiul „Rolul inteligenței artificiale în securitatea centrelor de date modulare și optimizarea soluțiilor de business continuity: Model de maturitate AI-BC și cadru…” plasează inteligența artificială în centrul unei probleme extrem de concrete: continuitatea funcționării infrastructurilor digitale. Centrele de date sunt nodurile fizice ale unei lumi pe care adesea o percepem drept „virtuală”. Serviciile cloud, modelele de inteligență artificială, comerțul electronic, administrația digitală și comunicațiile depind de funcționarea lor neîntreruptă. Detectarea anomaliilor, analiza comportamentală, anticiparea incidentelor și automatizarea răspunsului transformă astfel AI dintr-o aplicație suplimentară într-o componentă a rezilienței operaționale.

În domeniul apărării, aceeași convergență capătă implicații și mai profunde. „Sincronizarea dronelor, securitatea cibernetică și apărarea bazată pe IA – Arhitecturi informatice și provocări de interoperabilitate în cadrul inițiativelor…” evidențiază trecerea de la platformele militare relativ autonome la ecosisteme distribuite, interconectate și dependente de schimburi permanente de date. Drona individuală contează, dar decisivă devine capacitatea mai multor sisteme de a comunica, interpreta mediul, coopera și acționa coerent. Interoperabilitatea nu mai reprezintă doar compatibilitatea unor echipamente, ci condiția funcționării unor rețele complexe în care software-ul, comunicațiile, senzorii, securitatea cibernetică și inteligența artificială sunt inseparabile.

Prezentul număr nu privește însă tehnologia exclusiv din perspectiva puterii de calcul și a infrastructurii. Un al doilea fir tematic conduce către efectele sale asupra individului și societății.

„Singurătatea în era conexiunilor infinite: De la condiție existențială la criză antropologică” introduce un paradox fundamental al digitalizării: niciodată oamenii nu au dispus de atât de multe instrumente pentru a comunica și, în același timp, problema izolării și a singurătății nu a dispărut. Conectivitatea tehnică nu este sinonimă cu apropierea umană. Numărul de conexiuni nu măsoară automat calitatea relațiilor, iar densitatea rețelelor digitale poate coexista cu fragilizarea comunităților și cu diminuarea interacțiunilor autentice. Este un avertisment important într-o cultură tehnologică înclinată să confunde frecvent posibilitatea comunicării cu existența comunicării semnificative.

Această problemă primește o dimensiune aplicată în „Telepsihologia în era amenințărilor cibernetice (1) – Transformarea cabinetului psihologic într-un ecosistem digital: oportunități, vulnerabilități și responsabilități profesionale”. Digitalizarea poate extinde accesul la servicii psihologice și poate depăși bariere geografice, logistice sau sociale, dar mutarea relației profesionale în spațiul digital creează simultan noi responsabilități. Confidențialitatea, protecția datelor, identitatea participanților, securitatea platformelor și gestionarea incidentelor cibernetice nu mai reprezintă simple probleme tehnice externe profesiei, ci devin parte a actului profesional însuși. Odată cu beneficiile telepsihologiei apare, așadar, necesitatea unei noi alfabetizări tehnologice și etice.

Articolul „Inteligența artificială între instrument și partener cognitiv – Reflecții asupra unei revoluții în curs” duce această problemă mai departe, către însăși relația dintre om și tehnologie. Multă vreme calculatorul a fost conceput în primul rând ca instrument: executa instrucțiuni, procesa date și automatiza activități. Sistemele actuale de inteligență artificială schimbă însă caracterul interacțiunii. Ele formulează răspunsuri, sintetizează informații, propun ipoteze, generează alternative și participă la activități pe care le asociam până recent aproape exclusiv gândirii umane. De aici apare posibilitatea de a vorbi despre AI nu doar ca instrument, ci ca partener cognitiv. Dar tocmai această apropiere impune păstrarea unei distincții esențiale între capacitatea de procesare a unui sistem și responsabilitatea umană pentru utilizarea rezultatelor sale.

Această distincție devine crucială în „De la dosar la inferență. Legitimitatea epistemică a deciziei administrative asistate de inteligența artificială”. Utilizarea AI în administrație ne obligă să depășim întrebarea simplă dacă algoritmul este mai rapid sau mai eficient. O decizie administrativă trebuie să fie nu doar eficientă, ci justificabilă. Cetățeanul trebuie să poată înțelege motivele unei decizii, să îi poată contesta premisele și să știe cine răspunde pentru consecințele ei. O inferență algoritmică poate furniza informație relevantă, poate identifica regularități și poate sprijini evaluarea unui dosar, dar legitimitatea instituțională nu poate fi transferată automat unei mașini. Transparența, explicabilitatea și posibilitatea controlului uman devin astfel condiții ale utilizării responsabile a inteligenței artificiale.

Privite împreună, contribuțiile acestui număr descriu o lume în care granițele tradiționale dintre tehnologia informației, telecomunicații, securitate cibernetică, inteligență artificială și domeniile sociale devin din ce în ce mai permeabile. Supercalculatoarele influențează geopolitica, criptografia cuantică redefinește securitatea, AI protejează centre de date, rețele de drone funcționează ca sisteme distribuite inteligente, serviciile psihologice devin ecosisteme digitale, iar algoritmii participă la elaborarea deciziilor administrative.

De aceea, marea provocare a următoarei etape tehnologice nu va fi doar construirea unor sisteme mai performante. Va fi construirea unor sisteme în care performanța să poată coexista cu securitatea, interoperabilitatea cu autonomia, automatizarea cu responsabilitatea, iar inteligența artificială cu păstrarea capacității umane de judecată.

Tehnologia ne oferă din ce în ce mai multă putere de a calcula, anticipa și acționa. Dar nicio creștere a puterii de calcul nu poate elimina întrebarea asupra scopului pentru care această putere este utilizată. Tocmai de aceea, viitorul IT&C nu poate fi analizat exclusiv prin ceea ce mașinile vor putea face, ci și prin ceea ce oamenii, instituțiile și societățile vor decide că trebuie să facă cu ele.

Această întâlnire dintre capacitate tehnologică și responsabilitate umană constituie, poate, tema comună cea mai importantă a prezentului număr.

Sfetcu, Nicolae (2026), Inteligența artificială între infrastructură, securitate și responsabilitate umană, IT & C, 5:3, 3-7, https://www.internetmobile.ro/inteligenta-artificiala-intre-infrastructura-securitate-si-responsabilitate-umana/