Imaginea memoriei în programarea cu Python

Python este un limbaj de programare multi-paradigmă care urmărește o sintaxă și o gramatică mai simple, mai puțin aglomerate, oferind în același timp dezvoltatorilor o alegere în metodologia lor de codare. În cele mai multe situații, se recomandă alocarea memoriei din heap-ul Python, deoarece acesta din urmă este sub controlul managerului de memorie Python. Chiar și atunci când memoria solicitată este utilizată exclusiv în scopuri interne, foarte specifice, delegarea tuturor solicitărilor de memorie către managerul de memorie Python face ca interpretul să aibă o imagine mai precisă a amprentei sale de memorie în ansamblu. Pentru învățarea limbajului de programare Python, este ușor de lucrat cu imaginile memoriei, într-un format foarte specific.

Tipuri de date atomice în Python

Când spunem că unele date sunt „atomice”, nu înseamnă că sunt radioactive; vrem să spunem că sunt indivizibile.
Anticii vorbeau despre „atomi” drept cele mai mici bucăți posibile de materie. Dacă împărțiți orice obiect fizic – să zicem, un măr – în părți, obțineți componentele sale: o tulpină, pielița, semințe și miezul dulce și suculent. Tăiați oricare dintre aceste bucăți cu un cuțit și veți obține bucăți mai mici. Dacă continuați să le divizați din ce în ce mai mult, filozofii precum Democrit au argumentat că veți ajunge în cele din urmă la mici biți indivizibili care nu mai pot fi divizați în continuare. Aici se află lumea fizică la cel mai înalt grad de granularitate.
În mod similar, o piesă de date atomice este tratată de obicei ca o unitate întreagă, nu ca ceva cu structură internă care poate fi defalcată. Există diferite moduri în care acești atomi de date pot fi strânși împreună și organizați în ansambluri mai mari.

Articolele fără specificarea altei licențe CC au licența CC BY-NC-ND.